Nutriția plantelor: cheia recoltei de succes
Elementele nutritive din sol reprezintă unul dintre cei mai importanți factori pentru dezvoltarea corespunzătoare a plantelor și pentru obținerea unei recolte de succes. În timp ce unele terenuri sunt fertile și potrivite pentru a susține dezvoltarea optimă a plantelor, există și terenuri agricole cu deficit de nutrienți, unde va fi necesară intervenția omului, prin aplicarea de îngrășăminte.
La fel ca și oamenii, plantele au nevoie de o nutriție echilibrată pentru a se dezvolta. Per total, acestea conțin în substanța lor vegetală circa 60 de elemente minerale, însă, pentru creșterea și dezvoltarea normală, sunt necesare în jur de 15 dintre ele.
Pe lângă carbon, hidrogen și oxigen, plantele au nevoie de nutrienți minerali pentru a crește.
Nutrienții minerali sunt dizolvați în apa din sol și sunt preluați de plante prin rădăcini. Există 13 elemente cunoscute care sunt esențiale pentru creșterea plantelor.
Macronutrienți și micronutrienți esențiali
Macronutrienții
Macronutrienții pot fi împărțiți în continuare în alte două grupe, cunoscute sub denumirea de nutrienți primari și secundari.
Nutrienții primari, sau macroelemente, sunt folosiți de culturi în cantități mari, în mod obișnuit în kilograme la hectar și sunt, de obicei, primii nutrienți care sunt disponibili în cantități limitate.
Printre aceștia se numără:
Azotul susține creșterea masei vegetative, dar si a fructelor și contribuie la menținerea metabolismului plantelor de cultură. Pe un teren cu deficit de azot, plantele cultivate se vor dezvolta mai lent, iar frunzele acestora vor căpăta o nuanță gălbuie.
Fosforul este substanța care susține fixarea plantelor în sol, infratirea la cereale și stimulează procesul de înflorire a acestora.
Potasiul susține capacitatea plantelor de a rezista bolilor și dăunătorilor, ajută la dezvoltarea sistemului radicular, asigură funcționarea optimă a metabolismului plantelor și contribuie la reglarea echilibrului hidric în plantă.
Nutrienții secundari, sau mezoelemente, sunt:
Calciul este un element care susține dezvoltarea plantelor, asigură rezistența mecanică a țesuturilor și turgescența celulară
Magneziul are rolul de a susține creșterea organelor de reproducere ale plantei. Este regăsit în clorofilă.
Sulful este substanța utilizată de plantă pentru procesul de fotosinteză și de biosinteză. Carența de sulf din sol va reduce utilizarea azotului, va limita considerabil sinteza proteinelor și, implicit, funcțiile de creștere a plantei.
Micronutrienții
Micronutrienții, denumiți microelemente sau oligoelemente, sunt necesari în cantități mai mici decât macronutrienții, în mod obișnuit în grame la hectar și cuprind:
Borul are rolul de a susține înflorirea, fructificarea, transportul carbohidraților și absorbția substanțelor nutritive de către plantă.
Manganul susține activarea sistemului enzimatic, datorită căruia planta va avea un aport sporit de azot.
Fierul este absorbit de plante prin sistemul radicular și are rolul de a susține fotosinteza și de a crește absorbția azotului de către plantă. Carența de fier se identifică prin îngălbenirea frunzelor plantelor și printr-o creștere încetinită a acestora.
Zincul stimulează sinteza hormonilor de creștere și pe cea a proteinelor, sprijină transportul calciului în plante și susține procesele de alungire a celulelor, contribuind la creșterea internodurilor, frunzelor și boabelor.
Cuprul este un microelement care susține funcția de protecție a plantelor, procesul de fotosinteză, metabolismul proteinelor și sinteza ligninei. În cazul carenței de cupru, frunzele stindard și cele tinere ale plantei vor fi răsucite, se va observa o formare defectuoasă a boabelor, iar plantele se vor dezvolta mai lent.
Molibdenul are rolul de a susține fotosinteza plantelor, biosinteza clorofilei și sinteza substanțelor proteice din plantă. Carența de molibden se manifestă printr-o nuanță de verde cenușiu sau galbenă a frunzelor.
Legea lui Liebig
O deficiență a oricărui nutrient, macro sau micro, limitează randamentul culturii și reduce eficiența celorlalți nutrienți. De exemplu, dacă solul este sărac în fosfor, plantele nu pot valorifica nici cantități mari de azot – recolta va depinde de fosforul disponibil.
Când cultura este recoltată, o parte din mineralele din sol părăsește câmpul. Doar o parte din nutrienți se întorc prin resturile vegetale (tulpini, frunze, rădăcini). Fără înlocuirea acestor elemente, fertilitatea și productivitatea scad.
Fertilizarea cu îngrășăminte minerale, cultivarea leguminoaselor (mazăre, fasole, trifoi) care fixează azotul, precum și folosirea gunoiului de grajd, ajută la menținerea unui sol bogat în nutrienți și la susținerea recoltelor sănătoase.
Când se aplică nutrienții?
Alegerea momentului potrivit pentru aplicarea nutrienților este esențială pentru maximizarea productivității și reducerea impactului asupra mediului. Nutrienții trebuie aplicați atunci când plantele au cel mai mare necesar – în special în faza de creștere intensivă, când au nevoie de cantități mari de macronutrienți (azot, fosfor, potasiu) și mezonutrienți (magneziu, calciu, sulf).
Deși micronutrienții sunt necesari în cantități mici, lipsa lor poate afecta grav recolta. Aplicarea incorectă a nutrienților, în afara perioadei de absorbție maximă, duce la pierderi prin levigare sau volatilizare.
Tipuri de fertilizanți folosiți în agricultură
Există diverse tipuri de îngrășăminte, împărțite în două mari categorii: îngrășăminte anorganice (chimice) și îngrășăminte organice (naturale). Fiecare categorie cuprinde mai multe tipuri, iar alegerea depinde de preferințele fiecărui fermier. Totuși, îngrășămintele chimice au avantajul de a oferi informații clare despre conținutul de elemente nutritive, astfel încât poți asigura exact necesarul plantelor tale, în funcție de deficiențele observate.
