Ghid de Fertilizare la Cultura de Rapiță

Semințele de rapiță se disting prin nivelurile ridicate de absorbție de potasiu, azot, sulf și fosfor. Deși rapița are o cerere mare de nutrienți, majoritatea acestor nutrienți sunt în cele din urmă returnate către sol.

Necesar pentru 1 tonă de producție:

• Azot: 60–70 kg
• Fosfor: 15–20 kg
• Potasiu: 35–45 kg
• Sulf: 10–12 kg

Fertilizarea rapiței în primăvară

Pe durata iernii, consumul de elemente nutritive al rapiţei de toamnă este aproape neglijabil. Dar, de la reluarea vegetaţiei (februarie-martie) şi până la înflorire, absorbţia devine intensă în ceea ce priveşte azotul, fosforul, potasiul şi sulful, atingând aproape 70 de procente.

Diferenţa de cantitate este absorbită în fazele următoare, de formare şi umplere a boabelor.
Din aceste motive, rapiţa de toamnă reacţionează favorabil aplicării fracţionate a azotului, asigurând obţinerea de producţii în conformitate cu hibrizii cultivaţi.

Dacă întreaga cantitate de azot alocată fertilizării rapiţei de toamnă nu depăşeşte 100 kg N s.a/ha, atunci aplicarea acesteia se va face dintr-o singură trecere.

Deosebit de important: aplicarea sulfului în primăvară cu prima sau a doua fracţie de azot, iar înainte de înflorire este necesar să se administreze B și Mg.

Cele mai bune rezultate se obţin când îngrăşămintele cu sulf sunt aplicate odată cu cele cu azot. În lipsă de analize ale solului, se recomandă o aplicare de 25-32 kg s.a./ha de sulf.

Rapita reacţionează foarte bine la fertilizările aplicate foliar. Aceste îngrăşăminte foliare contribuie la creşterea cantităţii şi a calităţii producţiei, fiind luate în calcul în strategia de maximizare a producţiei.

În general, scopul lor este de a stimula şi suplimenta nutriţia plantelor din partea a doua a vegetaţiei. Pe langă microelementele pe care le conţin îngrăşămintele foliare, prezenţa macroelementelor, în special a azotului şi a sulfului, are numeroase beneficii în creşterea cantităţii şi a calităţii producţiei.

Un rol deosebit în fertilizarea rapiţei îl au şi biostimulatorii de creştere. Conţinutul lor în amino-acizi liberi şi microelemente duce la intensificarea proceselor de natură enzimatică şi pe cel de fotosinteză, ajutând la creşterea conţinutului de clorofilă.

Treisprezece elemente minerale sunt esențiale pentru hrănirea plantei de rapiță, ca în cazul celor mai multe plante superioare: azot (N), fosfor (P), potasiu (K), magneziu (Mg), calciu (Ca), sulf (S) Cupru (Cu), fier (Fe), mangan (Mn), molibden (Mo), zinc (Zn) și clor (Cl).

• Azotul: Semințele de rapiță are o cerere ridicată de azot, dar mai mult de jumătate din azotul preluat este mai târziu returnat în sol. Azotul este sursa unei mari părți a producției, dar în exces poate, de asemenea, să reducă conținutul de ulei. Optimizarea fertilizării cu azot este crucială și este subiectul multor cercetări.
  Până la intrarea în iarnă, plantele de rapiţă normal dezvoltate absorb în jur de 40 kg N/ha.
• Fosforul: Considerată o recoltă cu o mare cerere de fosfor, rapița trebuie să preia 90 kg de P205 pentru un randament de 3,5 t / ha. În întreaga lume, fosforul este adesea factorul principal de limitare a randamentului. Țările europene par să fi redescoperit importanța acestui nutrient.
• Potasiul: Rapiță are o cerere mare de potasiu de la sfârșitul iernii până la înflorire, până la 400 kg / ha. Potasiul este nutrientul cu cea mai mare rată de absorbție, cu o absorbție zilnică capabilă să depășească 15 kg /ha/zi. Chiar dacă 90% din potasiu este returnat la sfârșitul sezonului, solul trebuie să fie capabil să satisfacă aceste cerințe considerabile în perioada de creștere maximă.
• Magneziul: Magneziul îmbunătățește absorbția calciului,a fosforului și a azotului, transportă substanțele necesare pentru toate părțile plantei. Perioadele ploioase de lungă durată pot spăla magneziul din sol, ceea ce poate conduce la carenţa acestui element în solul culturilor de rapiță. Excesul de potasiu şi deficitul de azot pot determina dezechilibrul de magneziu din sol, la fel şi pH-ul mic şi cantitatea mică de humus a solului.
• Sulful: Sulful este un exemplu de nutrient „secundar” care joacă un rol „primar” în nutriția la rapiță. Rolul său este fundamental în producția de aminoacizi, care este precursorul proteinei, făcându-l inseparabilă de azot. Sulful este preluat chiar în timpul sezonului de creștere intensivă în primăvară, coincident cu azotul. Timpul de aplicare ar trebui să fie același cu cel al azotului. Aplicațiile excesive pot interacționa cu molibdenul din sol creând o deficiență.
• Molibden: Rapița necesită aproximativ 15-30g/ha de molibden. În strânsă legătură cu asimilarea azotului, molibdenul este un micro nutrient „semnificativ” în toate plantele din familia Brasicaceae, deficiența apare mai ales în solurile acide. Aplicațiile excesive de sulf pot provoca deficiență de molibden.
• Mangan, Cupru și Zinc: Deficiențele manganului, cuprului și zincului sunt destul de rare în rapiță, deficiențele de cupru sau de zinc nu necesită o atenție deosebită. Manganul poate fi văzut ocazional din cauza cerinței sale semnificative de rapiță.
• Carenta de bor: Împreună cu calciul (Ca), borul are un rol esențial în formarea peretelui celular și în creșterea țesuturilor vegetale. Borul favorizează absorbția nutrienților, transportul carbohidraților și a altor asimilate, ajută în procesul de germinație și în formarea florilor. Carența de bor poate conduce la reducerea fertilității plantei, respectiv căderea bobocilor. De asemenea, borul are un rol important și în faza inițială de creștere a rapiței de toamnă mărind toleranța plantei față de stres.
• Carenta de mangan: Primele simptome apar pe frunzele tinere. Atât între nervuri, cât şi pe întregul limb foliar, se văd puncte clorozate (cloroza începe la o oarecare distanţă faţă de nervuri). Ţesutul clorozat se va necroza ulterior. Înflorirea este întârziată, având loc o dezvoltare deficitară a silicvelor, întârzierea coacerii şi a momentului recoltării.