Ghid de Fertilizare la Cultura de Grâu

Grâul este cunoscut ca o plantă ce reacţionează foarte bine la aplicarea îngrăşămintelor chimice şi organice, deşi consumul specific de elemente nutritive este relativ redus.

Necesar pentru 1 tonă de producție:

• Azot (N): 25–30 kg
• Fosfor (P₂O₅): 12–15 kg
• Potasiu (K₂O): 20–25 kg
• Sulf (S): 4–5 kg

Absenţa unor elemente chimice din sol, insuficienţa lor sau prezenţa acestora într-un raport neechilibrat, diminuează creşterea şi dezvoltarea plantelor.

Până la începutul înfrăţirii se consumă aproximativ 15% din totalul azotului, fosforului şi potasiului. La sfârşitul înfrăţirii consumul de NPK creste, fiind undeva aproape de 40%.

Se consideră o perioadă maximă de consum începând de la formarea frunzei standard, intrară în faza de burduf și inspicarea.

Dozele administrate și compoziția produselor folosite este indicat a se stabili în urma unor analize de sol.

Fertilizarea de primăvară a grâului

Fertilizarea de primăvară este deosebit de importantă pentru dezvoltarea plantelor și pentru îndeplinirea cerințelor lor biologice în această perioadă. Dacă fertilizarea de bază a asigurat necesarul de potasiu și fosfor ale plantelor, cea de primăvară se va concentra pe asigurarea de azot.

Fertilizarea de primăvară se face timpuriu, când grâul pornește în vegetație, iar solul conține puține elemente solubile. Fertilizarea trebuie făcută pe etape, în funcție de nevoile biologice ale plantelor. Se folosesc în special azotul, nitrocalcarul, sulfatul de amoniu, dar și ureea, cât timp temperaturile sunt situate sub 15°C.

Deficiențe nutritive

Nutrient	Descriere
Azot	Plantele sunt de la verde pal până la galben, cu cloroza care începe pe frunzele inferioare și progresează în sus pe măsură ce deficiența se intensifică; plantele au tulpini spinoase și creșterea este lentă.
Fosfor	Plantele cu deficit de P pot rămâne de culoare verde mai închis decât plantele normale și pot dezvolta o decolorare violetă mai întâi pe partea inferioară și mai târziu pe tot parcursul plantei. Vârfurile frunzelor pot pieri înapoi atunci când deficitul de P este sever. Plantele cresc încet, tulpinile sunt subțiri și scurtate, iar coacerea este întârziată. Plantele cu deficit de P prezintă, de asemenea, o cultivare slabă.
Potasiu	Deficitul de K se manifestă inițial ca cloroză pe frunzele mature și progresează în sus pe măsură ce deficiența se intensifică. Frunzele devin în cele din urmă striate și capătă un aspect pârjolit de-a lungul marginilor frunzelor. Zonele clorotice se pot dezvolta pe tot parcursul frunzei. Simptomele de deficiență pot apărea la frunzele tinere ale unor soiuri cu producție mare cu maturare rapidă.
Sulf	Simptomele sunt similare cu deficitul de azot, dar cloroza este uniformă și generală, în întreaga plantă, inclusiv frunzele mai tinere. Deficitul de sulf este cel mai probabil pe solurile nisipoase, cu drenaj liber și cu conținut scăzut de materie organică.
Calciu	Deficitul de Ca este foarte rar la plantele mici. Plantele sunt grav pipernicite, iar frunzele noi emană un material gelatinos, făcând ca frunzele noi să se lipească una cu alta.
Magneziu	De obicei, deficitul de Mg se găsește pe soluri cu un pH mai mic de aproximativ 5.2. De asemenea, grâul nu poate absorbi suficient Mg în primăverile reci și umede.
Zinc	Deficiența de Zn la cereale apare în general în stadiile incipiente de creștere, când planta are doar ~10 cm înălțime, apărând mai întâi sub formă de dungi galbene la frunzele tinere, cu vârful alb până la gălbui. Pete albe apar adesea pe frunze sau de-a lungul marginilor acestora, iar o parte din zona marginală poate pieri. Întreaga plantă este frecvent caracterizata printr-o talie mai joasa.
Bor	Frunzele tinere se pot rasuci. Plantele cu deficit de B produc spice foarte subțiri, cu o producție de cereale foarte redusă.
Cupru	Deficiența de Cu tinde să apară la cele mai tinere frunze. Răsucirea frunzelor și răsturnarea frunzelor albe. Reducerea severă a randamentului. Deficiența de cupru se poate datora disponibilității scăzute din solul sau a cuprului total scăzut din sol și este problematică pe soluri ușoare, acide, sol cu conținut scăzut de materie organică, materiale de bază de granit și sol uscat.
Fier	Deficitul de fier începe ca o cloroză internervurală a celor mai tinere frunze, evoluează într-o cloroză generală și se termină ca o pierire a frunzelor clorotice.
Mangan	În stadiile incipiente, cloroza ușoară apare pe frunzele tinere. În cazuri mai severe, frunzele mature prezintă nervuri plasate. Apoi frunzele dezvoltă necroză maro-gri de-a lungul nervurilor. Model de pete clorotice, concentrate în principal la baza frunzei.